ORGANE DE CONDUCERE
Adunarea Generală a Federației pentru Apărarea Pădurilor
Adunarea generală a membrilor federaţiei este organul suprem de conducere. Ea este valabil constituită în prezenţa a cel putin 2/3 din delegaţii cu drept de vot şi ia hotărâri valabile cu votul a jumătate plus unul din numărul delegaţilor prezenţi.
Reprezentarea organizaţiilor, asociaţiilor, instituţiilor şi a altor persoane juridice şi fizice în Adunarea Generală a Federaţiei se face în corelare cu cotizaţia plătită către Federaţie. Astfel, pentru persoane juridice, pentru un membru al Adunării Generale cu drept de vot, cotizaţia anuală este de 500 lei. Membrii de onoare ai Federaţiei şi membrii de merit au drept de vot şi nu plătesc cotizaţie.
Adunarea generală se întruneşte, de regulă, la patru ani.
Adunarea generală alege prin vot secret Comitetul Director pentru o perioadă de patru ani, numeşte Consiliul de Conducere pentru o perioadă de patru ani, stabileşte strategia şi obiectivele generale ale federaţiei, revocă membrii consiliului de conducere, modifică statutul, înfiinţează şi desfiinţează sucursale, dizolvă, lichidează federaţia şi stabileşte destinaţia bunurilor rămase după lichidare.